de Constantin Pavel
Da, dragilor, totul începe cu o întrebare simplă, dar explozivă, cu un impact uriaș: ‘Ce-ar fi dacă…?’ Aceasta este scânteia de curiozitate care aprinde focul progresului uman.
Scriitorii, visătorii, povestitorii – în fapt, oamenii care se aventurează dincolo de ceea ce alții consideră a fi limitele prezentului – creează lumi pe hârtie, care, mai devreme sau mai târziu, se transformă în realitate. Ceea ce astăzi numim ‘știință’, ‘inovație’ sau ‘tehnologie’ este, de fapt, materializarea viselor acelor minți care au îndrăznit să scrie povești imposibile, să scrie science fiction.
Jules Verne a imaginat submarine și călătorii în spațiu cu un secol înainte ca ele să existe. Isaac Asimov a visat despre roboți cu conștiință. Arthur C. Clarke a descris sateliți artificiali înainte ca aceștia să fie lansați. Iar azi, oamenii de știință doar urmează traseele deja trasate de imaginația acelor vizionari pe care noi, cititorii de SF, îi iubim atât de mult.
Ceea ce e fascinant este faptul că mintea omului funcționează ca o dublă antenă: capabilă atât să primească inspirația din tărâmuri încă nedescoperite, cât și să o transmită în lumea fizică, prin acțiune, cercetare și perseverență. Într-o bună zi, un scriitor își imaginează o lume cu mașini care se conduc singure. În alt colț al lumii, un inginer citește acea poveste, iar în mintea lui se formează o întrebare nouă: ‘Cum pot face asta posibil?’ Și din acel moment, ideea prinde rădăcini. Devine o misiune. Și dintr-o propoziție născută într-o carte, apare o companie, un laborator, chiar o nouă lege a fizicii, care a stat ascunsă până în momentul în care a fost nevoie de ea.
Tot ce ne înconjoară astăzi a fost cândva o poveste. Telefoanele noastre smart, internetul, zborurile intercontinentale, chiar și noțiunea de ‘inteligență artificială’, toate au apărut mai întâi în mințile visătorilor. Societatea noastră nu e o creație a hazardului, ci o reflectare a imaginației colective a celor care au avut curajul să-și pună întrebări nebunești și să le transforme în viziuni clare. Lumea asta modernă este construită după chipul și asemănarea acelor povești care au început cu această simplă frază: ‘Ce-ar fi dacă…?’
Adevărul este că povestitorii conduc de fapt lumea asta, chiar dacă nu ei sunt cei care țin frâiele economiei sau nu sunt ei cei care lansează rachetele. Însă ei sunt arhitecții invizibili ai progresului, cei care dau direcție celor care construiesc. Fără viziunea lor, oamenii de știință n-ar avea repere, fără poveștile lor, inovația ar fi oarbă. Pentru că înainte ca un om să creeze ceva, trebuie să vadă acel ceva în mintea lui, clar, viu, tangibil.
Așa că, dacă vrei să schimbi lumea, nu aștepta să ai resurse, bani sau echipe. Începe prin a-ți pune întrebarea corectă: ‘Ce-ar fi dacă aș putea…?’ Și lasă apoi imaginația să-ți deschidă drumul. Căci acolo unde intră inspirația, apar și descoperirile. Acolo unde se întâlnesc visătorii și oamenii de acțiune, se scrie istoria. Restul e doar acțiune…