Dincolo de acest titlu, care amintește cumva de parfumul de neuitat al „Invitației la vals”, romanul lui Mihail Drumeș, se găsește, realmente, o invitație la a participa în mod constructiv la construirea viitorului speciei umane. Și când scriu aceste rânduri, stimați cititori, nu o fac doar de dragul de a-mi încerca talentul de eseist care mai dorește să adauge câteva pagini interesante la totalul de pagini al scrierilor sale. O fac pentru că îmi doresc să pășiți dincolo de pragul care îi desparte pe Creatori de Cititori și să veniți să puneți umărul la construcția unui viitor specific pentru umanitate – cel al unei Istorii Viitoare a Universului Aristotelic în care ne ducem viețile. Conștienți că alții îl vor construi pentru noi, dacă renunțăm să ne înhămăm la această treabă.
Să mă explic, însă.
Oricine știe că istoria se ocupă de trecutul societății umane, străduindu-se să surprindă, să ordoneze și să explice, în manieră cauzală, multitudinea de interacțiuni socio-umane care a făcut ca umanitatea să ajungă unde se găsește în clipa în care dumneata, cititorule, citești aceste rânduri. Și, cum informațiile despre trecut nu sosesc niciodată în manieră ordonată și nici toate odată, în mod firesc istoria se scrie și se rescrie în permanență, fiecare secol aducând cu el renunțarea la anumite idei false (dar considerate bune în vremea când au fost emise) și înlocuirea lor cu altele, considerate mult mai apropiate de Realitate.
Ei bine, m-ați putea întreba, și de ce societatea simte nevoia unei istorii?
Din mai multe motive, v-aș răspunde, apoi aș sublinia faptul că cel mai important mi se pare acela de a orienta în așa fel firul evoluției, încât societatea să nu repete greșelile (uneori infernale) ale trecutului. Dar le repetă, îmi veți reproșa. Istoria nu a vindecat niciodată prostia, lăcomia, perversiunea, crimele, războaiele și nici măcar nu ne-a ferit de vulcani, cutremure, epidemii ori de pericolele venite din spațiu (între care cel cu extincția în masă a dinosaurilor, din urmă cu 65 de milioane de ani, din cauza unui asteroid ce a lovit Terra, ar putea să nu reprezinte decât un umil exemplu clasic). Și atunci de ce să ne mai chinuim cu ea? Pentru că istoria trecutului nu este una a individului uman, ci a societății umane. Ea nu ne poate învăța cum să fim mai buni și mai înțelepți, așa ceva nu a reușit nici măcar vreuna dintre religii, deși toate și-au făcut un obiectiv major din asta. Dar ne arată care proprietăți ale vieții colective este necesar să fie continuate pentru ca viața socială să prospere, și care să fie înlăturate, ca fiind funciarmente defecte.
Petrecându-se la nivel general, selecțiile durează milenii, așa că nu e de mirare că, cel mai adesea, nu le putem observa, deși ele funcționează și generează selecții. Faptul că nu putem vedea stelele, deoarece stăm în genunchi, cu capul plecat, nu înseamnă că, în mod neapărat, stelele nu există deasupra noastră. Așa că istoria trecutului își are rostul ei bine determinat și, probabil, va continua să existe atâta vreme cât va exista și societatea umană care a generat-o.
Dar o istorie a viitorului?
În primul rând, cum ar putea fi posibilă o astfel de întreprindere umană?
Faptele trecutului se cunosc datorită înregistrării lor, într-o manieră sau alta – de la imagine la scris și de la rămășițele și artefactele descoperite de arheologi până la folclorul oral, care a fixat în memoria colectivă fapte de o importanță considerată extremă, în momentele în care au avut loc (amintiți-vă numai de poemele homerice „Iliada” și ”Odiseea”, care s-au transmis timp de milenii pe cale orală, prin cântecele originale ale aezilor, iar mai apoi prin fixările lor în scris de către scribii secolelor de după Iisus). Deci, cine ar putea să dețină cunoștințe despre viitorul societății umane, ca și cum el ar fi fost deja trăit, și cum umanitatea din Sus-Timp a avut grijă să înregistreze evenimentele și să le facă să străbată fluviul timpului în sens invers, către persoanele noastre, care acum discută despre acest lucru într-o manieră firească?
Gândiți-vă la următorul fenomen, vă rog: filozofi din toate epocile au acceptat ideea că Timpul poate fi reprezentat simbolic sub forma șarpelui Uroborus, cel care își înghite propria coadă, formând în felul acesta un cerc, adică semnul perfecțiunii absolute. În cultura noastră românească, poetul Mihai Eminescu spunea, în poemul Glossă, un lucru similar:
Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n față începutul
Cine știe să le-nvețe.
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate…
Mai aproape de zilele noastre, fizica cuantică aduce cu ea, printre altele, și ideea unui timp în care viitorul și trecutul se regăsesc complet în clipa prezentă, omul putând să le modifice simultan, dacă are informațiile regresive corespunzătoare.
Așa că mă întorc la invitația din titlul acestui text: hai să pornim împreună să scriem Istoria Viitorului. Literatura Science-Fiction se străduiește de mai bine de un secol să își adune forțele pentru a porni acest asalt extraordinar. De ce să nu fim noi, românii, deschizători de drum în direcția asta?
Cum să facem acest lucru?
Editura Pavcon ne va pune la dispoziție, începând cu acest an, 2025, mai multe instrumente, pe care le va dezvălui pe rând ochilor voștri. Primul dintre ele se intitulează chiar așa: ”Scurtă istorie a Viitorului Aristotelic” și cuprinde o serie de șase volume, în care subsemnatul a purces la construirea lui începând cu Anul 0 (zero) al Erei Cosmice (EC), considerat anul 1957 al secolului XX, an în care a fost plasat pe orbită primul satelit artificial al Pământului, Sputnik 1, de către fosta URSS – și ajunge până în anul 25000 EC, momentul în care începe Marea Tăcere Finală, marcată prin întreruperea consemnărilor din arhiva Administrației Spațiale Reunificate. Este o privire la o scară epopeică, în care, dincolo de viziunea mea (în mod sigur unilaterală și subiectivă) există atâta loc pentru a formula viitoarele evenimente și întâmplări, încât ne vom putea încerca forțele creatoare poate vreme de multe decenii de aici înainte.
Cum să facem una ca asta?
Simplu: închidem ochii și ne străduim să ne amintim lucrurile din viitor care deja se vor întâmpla. Devenim antene receptoare ale informațiilor care ne parvin din Sus-Timp și cărora le putem da orice formă cultural-științifică vom dori: putem să scriem proze Science-Fiction, texte de istorie și geografie ale acestui Viitor, putem să creăm compoziții muzicale, să facem creații în domeniul artei vizuale, să realizăm hand-made-uri, să notăm doar simple idei despre acest viitor deocamdată inconsistent, să punem doar întrebări inteligente, al căror răspuns ar putea deveni o punte spre imagini ale acestuia. Toate aceste elemente vor fi utilizate de editura Pavcon la completarea unui portal online dedicat Istoriei Viitorului Aristotelic, care se dorește a fi cea mai completă aventură a spiritului uman încercată până acum.
Vă întind mâna și vă spun: eu am pornit în această călătorie extraordinară cu 20 de ani în urmă şi vă invit să vă alăturați și să trăiți la propriu viitorul, în loc să așteptați ca el să curgă pe lângă voi.
În materialele care vor urma pe acest blog, vă vom arăta cum puteți face primii pași în arta de a consemna această istorie și de a deveni parteneri de dialog cu personajele care populează deja acest incredibil dar real viitor.
Drept care semnez, spre autentificare,
The FutureMan Aurel Cărășel