Acasa » Catalog » CARTI » Colectia SF »

34,00Lei 28,90Lei

Noopali, de Cristian Cârstoiu

Noopali, de Cristian Cârstoiu
COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

Pret librarie: 34 lei
TVA inclusa: 5%
Autor: Cristian Cârstoiu
Coperta: Iuliana Cârstoiu
Nr. pag.: 302

Colecţia: Colecţia Science-Fiction, #122

”Noopali”- nominalizată la Premiile Naționale RomCon 2019, la categoria „povestire”, dă titlul volumului de debut în literatura SF a autorului american de origine română Cristian Cârstoiu.
Pe lângă povestirea incitantă de deschidere, cartea de față vă va delecta cu încă șapte alte creații literare, scrise într-un ritm alert, pe care, de aici înainte, îl veți recunoaște dintr-o mie. Vie, plină de acțiune și de dialoguri spumoase, dar mai ales de o mulțime de idei și date științifice, semn că structura scriitorului a fost ridicată pe temelia solidă a unui om de știință, a unui om care a studiat cu pasiune și plăcere lumea în care trăiește, cartea de față vă va încânta de la prima până la ultima pagină.

Conține povestirile:
Noopali
Crimă sub clar de Pământ
Vânătorul de comete
Animale de companie
Nisipurile timpului
Simetrie
Avertismentul lui Marte
Stellavirus

COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

Dacă te afli în America de Nord, poți comanda cartea tipărită, cu autograful autorului, de aici:

Comandă NOOPALI de pe eBay

Citește o povestire din volum, oferită cadou ție de Cristian Cârstoiu!

ANIMALE DE COMPANIE

Deschise ochii încet și încercă să-și dea seama unde se afla. Nimic din jurul său nu era familiar, dar nu-i fu greu să conștienti­zeze că era într-un salon de spital. Aproape imediat, o alarmă începu să sune sacadat și o asistentă intră în cameră.
— Ia uite cine s-a trezit! făcu ea, cu o voce de alintat copii. Ești bine? Te doare ceva? O chem acum pe doamna doctor.
Plecă înainte ca el să apuce să răspundă și o auzi stri­gând pe coridor, dar fără să înțeleagă nimic din ce spunea.
Se simțea greoi și din el ieșeau tot felul de tuburi de cauciuc. Un monitor, deasupra capului său, arăta niște cifre care nu aveau nicio semnificație pentru el.
Doctorița veni neașteptat de repede. Zâmbi larg și, apropiin­du-se, îi șopti cu voce catifelată:
— Ești OK. Poate un pic slăbit, dar ești în regulă. Spune-mi, care e ultimul lucru pe care ți-l amintești?
— Nava. Eram în navă și m-am dus spre capsula de stază. Apoi, m-am trezit aici.
— Îhm. Ai fost adormit foarte mult timp. Mai mult decât ai putea crede.
— Cât de mult?
— Ce altceva îți mai amintești? Misiunea, ți-o aduci aminte?
Înțelese imediat că nu voia să-i zică deocamdată cât timp fusese adormit. Sau în comă? Asta nu putea însemna decât că timpul în care fusese inconștient era, într-adevăr, unul foarte lung.
— Vrei să știi care a fost misiunea, ca parte din protocolul medical sau de curiozitate?
— Un pic din ambele, surâse ea. Vezi tu, am recupe­rat doar capsula ta, rătăcind prin sistemul solar și nu știm cu exactitate care a fost nava de pe care ai venit.
— Și nava? Nava nu e?
— Nu. Din păcate, nu.
Oftă adânc. Era oare singurul supraviețuitor? Ce se putuse întâmpla?
— Misiunea noastră, a navei, era să ducem animalele de companie, salvate de la eutanasiere, la un loc sigur.
— Și? Ați reușit?
— Da. Le-am eliberat pe toate acolo. Apoi ne-am îmbarcat pentru a reveni acasă.
— Minunat. Cred că și Picky a mea a fost în lotul acela. Am dat o căruță de bani să o salvez. S-au întâmplat multe de atunci. Mă duc să-mi termin rondul și înainte să plec trec și-ți povestesc, bine?
Se mai uită o dată la monitorul de deasupra lui, verifică nivelul lichidului galben-portocaliu dintr-unul din flacoanele care atârnau lângă pat și plecă.
Adormi aproape imediat după ce doctorița ieşi. Când se trezi, afară era întuneric. Se gândi că doctorița îl văzuse dormind și plecase acasă. Dar, spre surprinderea lui, își făcu apariția în salon și veni direct spre el. Se așeză pe marginea patului și, cu o figură destul de tristă, începu să vorbească:
— Dacă-ți mai aduci aminte, după ce poluarea a atins nivelul critic, care punea în pericol viața pe planetă, Guvernul Federal a dispus o serie de măsuri foarte nepopulare și care aveau ca obiectiv reducerea drastică a factorilor de risc climatic. Între ele, eutanasierea animalelor de companie, care se estimase că erau responsabile, direct și indirect, de circa 15% din efectul de seră. Aici ați intervenit voi, de la Fundație – v-ați oferit să duceți pe o altă planetă animalele de companie pentru care proprietarii erau dispuși să plătească „mutarea“. După plecarea voastră, lucrurile au luat-o însă razna rău de tot. Efectul de seră nu a scăzut suficient de rapid, temperatura planetară medie a rămas sus, aşa că au trecut și la alte măsuri: raționalizarea energiei, reducerea drastică a accesului populației la combustibil, raționalizarea hranei. Populația a început să se revolte și după numai câteva luni s-a ajuns la un război civil în toată regula. Războiul și foametea au ucis în trei ani aproape un sfert din populația planetei. Guvernul a stat cu mâinile în sân, redu­cerea populației fiind un factor care a determinat, pe termen lung, reducerea poluării. Nenorociții știau asta prea bine și le-a convenit de minune. Ce nu le-a convenit a fost când rebelii au aruncat în aer Vortexul Spațial. Nu le-a trecut prin minte că vor fi sabotați în acest mod.
— Vortexul? Au aruncat în aer Vortexul?!
— Da. Rebelii cuceriseră toată Emisfera Sudică și și-au dat seama că așa vor forța Guvernul să înceteze conflictul. Le-au dat nu unul, ci mai multe avertismente, dar nu i-au crezut că își vor duce la îndeplinire amenin­țările. Dar când ești cu spatele la zid și-ți mor copiii de foame, opțiunile îți sunt foarte limitate.
— Și atunci... eu cum am ajuns înapoi?
— Dragule, nu știu să-ți răspund la asta. Sunt doctor, nu inginer spațial. Pe tine te-au găsit, așa cum ți-am zis, în derivă. Au căutat toată regiunea, dar nu s-a descoperit nicio altă capsulă sau fragmente de navă. Cred că... ai avut noroc.
— Care e situația acum?
— E liniște. Se pare că Vortexul crea, de fapt, cea mai mare parte a problemei. Dispariția lui a redus temperatura planetară cu 10% sub nivelul critic, așa că, deocamdată, nu se pune problema reconstrucției lui. Rămânem consemnați la noi pe planetă pe o durată nedeterminată. Reluarea explorării spațiului, în aceste condiții, riscă să ne extermine ca specie.
Nu spuse nimic o vreme, internalizând ce aflase.
— Cum e acolo? întrebă ea brusc.
— Acolo, unde?
— Pe planeta unde i-ați dus pe prietenii noștri.
— Oceanul acoperă majoritatea planetei. E ușor mai sărat decât la noi. Nu au forme de viață inteligente, dar există o ve­getație luxuriantă și o diversitate foarte mare a faunei.
— Se vor adapta acolo?
— Nu văd de ce nu. Sunt animale rezistente și peste una-două generații se vor fi integrat în mediu.
— Trebuie să plec. E deja târziu. Ți-am prescris niște suplimente cu cupru, ai hemocianina destul de scăzută. Ne vedem mâine.
O privi din spate și-i admiră curbura elegantă a ten­taculelor. Ușor cam musculoase, probabil se ducea la sală cu regularitate. Și, cu siguranță, îi plăcea să facă plajă – se putea vedea distinct și foarte sexy linia întreruptă a punctelor care arătau locurile unde, în trecutul speciei, fuseseră ventuzele, cu mili­oane de ani în urmă, pe vremea când încă trăiau în ocean. Simți cum toate cele trei inimi încep să-i bată cu putere. Abia aștepta ziua de mâine.

COMANDA CARTEA ACUM LA: 0727.77.80.06
Marturii

Cautare Rapida
 
Titlu sau Autor
Cautare Avansata
Producatori
Informatii Producator
Pavcon
Pavcon Pagina Producatorului
Alte produse
Share Product
Share via E-Mail
Share on Facebook Share on Twitter
Citesti si Cresti