Acasa » Catalog » FREE STORIES »

Lei
0.00

Ghereta

Ghereta
de Mircea Liviu Goga

Povestire reprodusă prin amabilitatea Revistei CSF!

Într-o zi, Frederich constată că numărul peştilor din acvariul său în loc să crească, aşa cum ar fi fost firesc, scădea. Când soarele trecu de trandafirul sângeriu ce umbrea uşa locuinţei lui Frederich, acesta îşi zise că, în fond, problema se putea rezolva deosebit de simplu, cumpărând alţi peşti de la magazinul doamnei Urban, cea mai păroasă femeie din câte văzuse Frederich vreodată. Închise încet uşa de lemn sculptat în urma lui, apoi, aranjându-şi din mers pălăria, ieşi pe poartă.

Era o zi frumoasă dar înăbuşitoare, cu miros greu de bălegar pârjolit şi cu multe muşte care bâzâiau şi se azvârleau în lumina ce curgea consistentă ca pasta de dinţi de undeva, de sus. Când Frederich trecu pe lângă oficiul poştal, o maşină mare îl stropi cu noroi – nu foarte rău, suficient însă pentru a-l face să înjure printre dinţi. Frederich se întristă, intuind că în următoarele minute i se va mai întâmpla cel puţin încă un lucru neplăcut. Şi avu oarecare dreptate, dat fiind că doamna Urban tocmai închisese magazinul. "Am făcut drumul degeaba!" – oftă Frederich şi se răsuci pe călcâie dând să plece. Dar chiar în acel moment ochii îi căzură pe colţul opus al trotuarului, unde cineva înălţase peste noapte o gheretă. "Asta-i bună!" – îşi zise Frederich. "Ce naiba vinde ăla aşa, în mijlocul străzii?" Într-adevăr, ghereta înainta niţeluş şi pe partea carosabilă, făcînd destul de dificilă deplasarea nu doar a pietonilor, ci şi a automobilelor.

Frederich se apropie, din ce în ce mai intrigat de forma ciudată a gheretei. Era construită din scânduri, avea un coş care fumega, iar la colţuri tronau heruvimi auriţi, de ghips. Uşa din lemn masiv, purta o broască uriaşă de cristal, sau poate din sticlă, de forma unei inimi. Ferestrele lipseau, singurul punct prin care lumina pătrundea înăuntru părând a fi doar broasca de cristal. Deasupra, o firmă anunţa cu litere roşii: VINDEM CÂINI, sub care cineva, cel mai probabil chiar proprietarul gheretei, adăugase cu cretă: NU AVEM DECÂT MASCULI.

Frederich se gîndi cteva minute privind în jur. Nimeni nu-l băga în seamă, după cum nimeni în afară de el nu părea să bage în seamă ghereta. "Foarte bine!" – mormăi Frederich – şi bătu la uşă. Auzi o voce subţire care-l invită să deschidă. Se supuse.

— Bună ziua, domnule! – se auzi iar vocea. Poftim, intră. Doreşti un câine, nu-i aşa?

Acum Frederich începu să vadă niţeluş prin încăpere. Ciudat, cât de mare părea ghereta asta privită din interior! Ar fi putut să jure că distanţa dintre el şi femeie e de aproape zece metri, cînd toată ghereta abia depăşea lăţimea unui trotuar.

— Eu...

— Ah! – râse femeia, sau poate nu râse. Încă nu te-ai hotărât. Ei bine, eu mă aflu aici ca să te ajut să te hotărăşti. Apropie-te, domnule!

— De fapt – făcu Frederich timid câţiva paşi – eu doream nişte peşti. Ştii, sînt acvarist. Aveam o mulţime de peşti din toate speciile lumii. Sau aproape toate. Din păcate, peştii mei au început să moară. Se poate spune că asta e semn rău pentru un acvarist.

— Poate n-ai ştiut cum să-i păstrezi.

— Glumeşti, desigur, sau vrei să mă jigneşti – o cam repezi Frederich. Sunt acvarist de câţiva ani buni, am ajuns aproape un profesionist...

— Nu aşa – zise femeia. Adică... poate n-ai ştiut cum să te porţi cu ei. Fiecare animal necesită o îngrijire anume şi dacă nu încerci să înţelegi asta şi cum se face, atunci...

— Fiecare animal? – se minună Frederich.

— Fiecare animal în parte – adeveri femeia. Animalele au tot felul de toane. Seamănă cu bărbaţii...

— Crezi? – întrebă cu jumătate de gură Frederich. Sper – continuă el – că analogia nu merge mai departe.

Femeia începu să rîdă. Râsul ei îi amintea lui Frederich de un schelălăit de căţea.

— E îngrozitor – zise ea. Îngrozitor. Dar nu poţi să anulezi cu vorbe legile naturii. Poate că undeva, altundeva... dar n-are importanţă. Vrei un câine?

— N-am spus că...

— Da, n-ai spus. Femeia păru nemulţumită. Uită-te la mine, zise. Uită-te foarte atent la mine. Ştii ce tristă sunt uneori?

Frederich începu să se gîndească la drumul pe care-l avea de străbătut înapoi către locuinţa sa. Totuşi, ochii calzi ai femeii din faţa lui îl făcură să ofteze adânc. Înţelese că burlăcia nu-i va putea oferi niciodată o senzaţie atît de stranie şi de sfâşietoare. Femeia îi zîmbi. Era frumoasă. Frederich simţi deodată nevoia s-o vadă goală.

— Cum te cheamă?

Întrebarea venise pe neaşteptate.

— Fre... Frederich...

— Ce nume frumos! – se extazie ea. Pe mine mă cheamă Penelopa. Caraghios, nu?

— Da' de unde! – zâmbi Frederich. Asta-mi aminteşte de ceva...

— De ceva frumos?

— Hm, da, frumos...

— Cât de frumos?

Din nou o întrebare dezarmantă. Frederich dădu din umeri.

— Ştiu şi eu? E greu să-ţi explic...

— Încearcă!

Femeia era acum aproape de el. Îi simţea răsuflarea precipitată şi mirosul acela ciudat, aprig ca sângele, care-l făcea să se clatine înainte şi înapoi, după cum adierea i-l aducea mai aproape sau mai departe de nas. Înghiţi în sec.

— Nu!... – gemu deodată ea şi-şi acoperi faţa cu mâinile.

Frederich tresări îngrozit de propriile-i gânduri; privirea, împăienjenită de dorinţi, deveni iar limpede.

— De ce?... Ce?...

— De când te-am văzut... de când...

Apoi începu să plângă. Frederich simţi mirosul înnebunitor cum îl învăluie ca într-o plasă subţire, lipicioasă. Aşa cum plângea, încet, cu buzele răsfrânte senzual şi părul blond întunecîndu-i ochii, femeia atrăgea încă şi mai mult.

— N-ai să înţelegi – suspină ea.

— Ce să înţeleg? – reuşi cu greu să rostească Frederich. Gâtul i se uscase şi-şi simţea limba aspră şi sărată ca nămolul unei mări dispărute.

— Nu sunt aidoma celorlalte. Şi nimeni, nimeni...

Femeia îşi strânse convulsiv mâinile peste piept. Frederich încercă să le dea la o parte iar ele cedară, alunecară încet în jos desfăcând treptat bluza ai cărei nasturi se rupseseră sau doar se desfăcuseră şi pielea aurie a sânilor erupse năvalnic în ochii lărgiţi şi bezmetici ai lui Frederich ca respira şuierător şi-şi înghiţea cu greu saliva care-i năvălea mereu în gura deschisă. Pupilele sale se umpluseră deja cu sânii tari, cu vârfurile lor ascuţite şi cărămizii, dar bluza alunecă necruţător mai jos şi un al doilea rând de sâni apăru de sub pânza umedă de sudoare şi aiurând mai apăru încă un rând şi în convulsii al patrulea, mergând din aproape-n aproape spre marginea pantalonilor cafenii, pe burtă; apoi, când pantalonii începură să alunece la rândul lor, Frederich nu mai auzi nimic din plânsul Penelopei şi din acel "înţelegi?" pe care-l repeta ca o obsedată, iar când ultimul rând de sâni, mici, împungând aerul, se iviră de sub burtă, nu mai văzu nimic dincolo de pielea netedă şi catifelată şi de aceşti sâni multipli din care muşcă flămând şi însetat, căutându-i pe rând cu dinţii pe pieptul şi pe abdomenul femeii ce se lăsase pe spate şi-şi ridicase faţa-n sus către tavanul întunecat, închizând ochii şi gemând; nu mai simţea nimic înafara cărnii pe care o rupea, a sânilor pe care ea îl lăsase să-i muşte şi să-i sugă, iar mirosul, mirosul acela excitant îl făcu să creadă că înnebuneşte, că scuipă sânge, viaţă şi moarte în acelaşi timp peste trupul de aur vechi al femeii pe care o iubi multă vreme, multe şi multe veşnicii, pînă când, într-un târziu, s-a strecurat în conştiinţa lui ideea că ar fi timpul să se oprească, să plece, că iată: s-a făcut târziu şi ar putea să-l caute cineva acasă, poate şeful lui, sau vreo rudă...

Aşa că a ridicat capul şi a zărit lumina stranie din ochii partenerei sale şi n-a înţeles decât târziu de ce Penelopa l-a scărpinat încetişor pe cap zicând "bun băiat!", i-a legat în jurul gâtului o cureluşă de piele şi l-a împins către cea mai apropiată cuşcă. Mai tîrziu, pleoştit şi de-abia mişcându-şi coada, a văzut cum femeia trage lanţul ancorei printr-o gaură din podea şi a simţit cum ghereta începe să se balanseze și să se ridice încet. Dar toate astea nu mai aveau nicio importanţă pentru el.


© Mircea Liviu Goga, 2019
© Editura Pavcon, 2019

Reproducerea, parţială sau integrală, a textului de faţă fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright este strict interzisă.

_____________
Cărțile scriitorului Mircea Liviu Goga pot fi găsite AICI

Apasă pe butonul ”Mărturii” și lasă-ne impresia ta despre această povestire. Îți mulțumim! :)
Marturii
Categorii
Cautare Rapida
 
Titlu sau Autor
Cautare Avansata
Producatori
Informatii Producator
Pavcon
Pavcon Pagina Producatorului
Alte produse
Share Product
Share via E-Mail
Share on Facebook Share on Twitter
pavconbanner