Acasa » Catalog » FREE STORIES »

Lei
0.00

Iminență

Iminență
de Ovidiu Vitan

Povestire reprodusă prin amabilitatea Revistei Colecția SF!

Deschise ochii. Se trezise lin, cu o aterizare blândă din tăriile viselor. Îşi aminti că se visase pe un pisc, privind către peisajul înverzit. Începuse să coboare printre livezi şi căpiţe, însă alunecase şi, redresându-se, constatase că sub el se căsca un ocean furios care muşca din peisaj, iarba bogată şi brazdele din vale dispărând sub talazurile înspumate…

Realiză brusc că adormise pe canapea, îmbrăcat, într-o poziție destul de incomodă, de la care îl durea gâtul.

Într-o fracţiune de secundă, îşi dădu seama că trăia intervalul de inocență, de numai câteva zeci de secunde, dintre trezire şi momentul în care îşi amintea că are probleme, dureri sau urgenţe, care îl năuceau ca nişte lovituri repetate de pumn. Adormise acolo pentru că ajunsese acasă târziu, deoarece stătuse foarte târziu la institut, întrucât descoperise anomalia…

Sări din pat ca din puşcă, împins de mâna brutală a iminenței. Anomalia! Cât timp mai avea oare la dispoziţie?! Era 7 şi 52 de minute, dimineaţa. Îl durea gâtul, hainele erau boţite pe el, ar fi făcut un duş, ar fi mâncat, ar fi băut o cafea mare… Dar nu mai avea timp. Se aşeză la calculator şi începu să lucreze frenetic.

Era clar, nu mai avea vreme să meargă la serviciu, ar fi pierdut o oră şi ceva numai pe drum. Şi, oricum, ideea în sine de a se prezenta la locul de muncă i se părea ridicolă, în lumina descoperirii sale. De altfel, îi semnalase ieri anomalia şefului său, însă acesta, în funcţie încă de pe vremea comunismului, un om de ştiinţă cu concepţii învechite şi speriat de orice neregulă care i-ar fi putut periclita postul şi pensia, nu-l ascultase. Era bine măcar să-l sune şi să-i spună că nu poate veni azi…

Mai târziu, mai târziu. Acum avea mult de lucru. Anomalia avansase îngrijorător, toate datele colectate de aparate indicau modificări ale câmpului magnetic consistente cu ideea unei prezenţe. Dacă azi-noapte identificase 228 de evenimente, acum acestea săreau de 1.000 – şi astea numai în Bucureşti.
Problema era că încă nu avea dovezi materiale. Aparatele arătau limpede perturbări, care, după ritmul regulat pe care îl aveau, uneori păreau să excludă un fenomen natural. În plus, dacă într-adevăr se întâmpla ceva, ar fi trebuit să apară deja ecouri. Dădu drumul la televizor – nimic deosebit. Intră pe Facebook - nimic. Se uită pe geam – absolut nimic. Oamenii îşi trăiau mai departe viaţa cu care se obişnuiseră, nimic nu le deranja rutina. Şi totuşi, ceva se întâmplase, se întâmpla încă… Să se fi înşelat el oare?

Tresări odată cu o bubuitură care răsună undeva afară. Sări la geam, dădu perdeaua – trei muncitori de la firma care le izola blocul scăpaseră un cofraj mare de lemn. Respiră uşurat şi se întoarse la computer, căutând înnebunit dovezi. Liniştea nu dură mult însă; muncitorii începură să ciocănească, să izbească şi să bocănească, acompaniindu-se de exclamaţii şi interjecţii vioaie. “Incredibil, tocmai acum i-a apucat cheful de muncă!”

Încercă să-şi vadă de treabă, însă vacarmul de afară era insuportabil. Muncitorii erau pe schele, doi dintre ei chiar în dreptul apartamentului vecin. Urmă un şir de bocănituri infernale, un geam se sparse şi bormaşinile îşi continuară violul sonor. Se duse din nou la geam, îl deschise şi dădu să-i facă semn bărbatului care întărea schela cu mare zăngănit de bare metalice…

Apoi îşi dădu seama că era inutil. Cum să le spună bieţilor muncitori necalificaţi, oameni simpli, mulți dintre ei mai în vârstă, preocupaţi să execute ce le-a spus meșterul, să nu mai facă zgomot, să înceteze lucrul, pentru că el identificase anomalii magnetice care păreau să indice că Bucureştiul urma să fie invadat de forţe necunoscute venite din neant? Cum să-i convingi că tot ce fac ei în clipa asta va fi inutil peste câteva ore? Cu siguranță, planul trasat de meşter şi de dom’ inginer îi îngrijora mai rău decât orice apocalipsă.

Închise geamul, fără să le mai spună nimic, şi se cufundă din nou în lucru, culegând date şi coroborându-le. Deşi muncitorii ajunseră la un moment dat chiar sub geamul său, strânse din dinţi, încercând să-i ignore, să nu se lase distras de la iminența pe care ei nu o înţelegeau, era mult prea străină de preocupările şi grijile lor, de cercul social redus la cuscri, naşi, socri şi cumnaţi, de chenzina care nu le ajungea, de datoria pentru berea la pet de la chioşc, de bujiile alea vechi de la Dacie, de nevestele vopsite roşcat şi tunse scurt, care nu ştiau decât curăţenie şi copii şi nu mai stăteau ca altădată, de…

Căută de zor prin datele afişate de senzori şi aparate şi descoperi ceva care îl făcu să se înece şi să tuşească chinuitor, mai să se sufoce; îşi şterse lacrimile, ca să vadă dacă citise bine. Din păcate, văzuse bine: anomaliile nu începuseră de câteva zile, ci datau încă din 2013! Cum era posibil să nu fi sesizat nimeni fenomenul? Sau poate îşi dăduseră seama, dar nu îi acordaseră importanță, “lasă, că n-are nimic”… Poate şeful lui cunoştea problema, alesese s-o ignore şi de aceea nu îl ascultase ieri! Cert era că viața mergea înainte cu seninătate, ignorând complet faptul, acum dureros, că invazia se pregătea de ani de zile, că invadatorii, oricine or fi fost ei – extratereştri, ființe din altă dimensiune, oameni din viitor, cine putea ști? –, se scurgeau discret pe Pământ de ani de zile şi numai ieri-alaltăieri debitul lor crescuse ameninţător, semn că invazia stătea să înceapă cât de curând, poate mâine, poate chiar azi, practic, din clipă în clipă…

Cotropirea era iminentă, iar el era poate singurul om care realiza asta. Oare mai avea timp să prevină autoritățile? Oare mai puteau contraataca? Puse mâna pe telefon, să își sune şeful; dar, neaşteptat, nu avea semnal. Asta era culmea! Ceva trebuia să facă, nu putea sta aşa. Îşi luă haina şi coborî scările în fugă, de la etajul 4, împinse uşa cea mare de la intrare… şi aceasta se lovi de un stâlp al schelei. Nu se poate! Asta mai lipsea! Trebuia neapărat să iasă. Încercă să se strecoare printre uşă şi stâlp, dar nu avea loc. Un muncitor punea nişte bare la schelă; strigă la el:

– Nu vă supăraţi… Fiţi amabil, ajutaţi-mă să ies! Hei!!... Idiotule, ajută-mă să ies şi lasă dracului schela şi fugi acasă, la familie, dacă nu vrei să fim invadaţi şi poate chiar exterminaţi!

Omul însă nu se sinchisi de el, ba chiar i se păru că aude dinspre acesta un râset batjocoritor. Renunţă, nu putea ieşi, aşa că înghiţi câte trei trepte deodată şi se întoarse acasă, cu gândul să iasă pe geam şi să coboare pe schelă, chiar dacă muncitorii ar fi protestat. Nu-i mai păsa, trebuia neapărat să iasă, urma o invazie! Ajuns la fereastră, trase perdeaua, dădu să deschidă geamul…

Se holbă prostit. Schela metalică parcă fusese dublată, dacă nu triplată. Era atâta metal, erau atâtea bare, încât nu mai putea nici să deschidă bine geamul, necum să coboare de pe schelă. Ce naiba, ăştia erau nebuni?! Dădu să protesteze şi întredeschise geamul atât cât putu; tresări: muncitorul de mai devreme apăruse în dreptul ferestrei. Uitându-se la el, simţi ca un pumn în stomac: fața muncitorului era mică și îngustă, între locul unde ar fi trebuit să fie nasul şi ochii foarte mari şi adânci se căsca o scobitură oribilă, iar gura era o despicătură prin care se întrezăreau dinţi mulţi şi filiformi. Nu era om.

Se duse din doi paşi în dormitor, la fereastra care dădea în spatele blocului – la fel, nu putea evada, schela era atât de densă încât nu-i mai dădea voie să iasă. Se uită pe geam, la clădirile din jur… şi atunci înţelese.

Absolut toate blocurile din jur erau prinse în reţele metalice atât de compacte, încât nimeni nu mai putea ieşi afară. Anveloparea blocurilor începuse cu schele, dar, în timp și, mai ales, în cursul zilei de azi, acestea se îndesiseră până se transformaseră în gratii. Erau cu toţii prizonieri. Bucureştiul era, în fine, izolat. Invazia se şi încheiase.

© Ovidiu Vitan, 2019
© Editura Pavcon, 2019

Reproducerea, parţială sau integrală, a textului de faţă fără consimţământul scris al deţinătorilor de copyright este strict interzisă.

_____________
Cărțile scriitorului Ovidiu Vitan pot fi citite AICI

Apasă pe butonul ”Mărturii” și lasă-ne impresia ta despre această povestire. Îți mulțumim! :)
Marturii
Categorii
Cautare Rapida
 
Titlu sau Autor
Cautare Avansata
Producatori
Informatii Producator
Pavcon
Pavcon Pagina Producatorului
Alte produse
Share Product
Share via E-Mail
Share on Facebook Share on Twitter
Saga Golia